Mergi la continut
VALBERTO SERVICE

Kia XCeed câștigă prestigiosul premiu ‘Volanul de aur’ (Golden Steering Wheel)


- Noul crossover compact câștigă premiul pentru „Cea mai bună mașină sub 35.000 de Euro”
- Premiile decernate de Auto Bild și Bild am Sonntag au fost acordate în urma jurizării unei competiții dure între 58 de automobile noi
- Premiul continuă o serie câștigătoare pentru familia Kia Ceed



Frankfurt, 15 noiembrie 2019 - XCeed, noul CUV urban al Kia a triumfat la premiile „Volanul de aur” (Das Goldene Lenkrad) - adesea considerat ca cel mai important premiu din industria auto din Germania. Kia XCeed a primit premiul pentru „Cea mai bună mașină sub 35.000 de euro” în cadrul premiilor anuale prezentate de publicațiile Auto Bild și Bild am Sonntag.

XCeed, cel mai tânăr membru al familiei Kia Ceed, s-a luptat cu o competiție dură formată dintr-un grup merituos de competitori pentru a câștiga premiul „Cea mai bună mașină sub 35.000 de euro”. Au fost analizate în total 58 de automobile noi, echipa de testare evaluând prețul de bază, echipamentul standard, garanția, costurile suplimentare și modul de condus.

„Echipa editorială Auto Bild a acordat premiul „Volanul de aur” modelului Kia XCeed, în categoria „sub 35.000 de euro” pentru că este un câștigător încă din start, impresionând prin spațiu și calitate și nu numai datorită garanției de șapte ani”, a spus Andreas May, șeful de testare și tehnologie.

„Premiul arată capacitățile brandului nostru”, a declarat Steffen Cost, Director General al Kia Motors Deutchland. „A avea cea mai bună mașină în această gamă de preț înseamnă, în cele din urmă, a fi cel mai bun în multe moduri, incluzând confortul, plăcerea de a conduce și calitatea, acesta din urmă fiind susținut de garanția noastră de șapte ani. Suntem foarte mândri că experții Auto Bild au onorat produsul nostru cu acest premiu.”



Cea de a treia generație a familiei compacte Ceed, care recent a învins Volkswagen T-Roc într-un test comparativ realizat de Auto Bild (articolul 42/2019), continuă să triumfe după succesele înregistrate de modelele Ceed, Ceed Sportswagon și ProCeed. Împreună, aceste modele au câștigat în jur de 20 de teste comparative realizate de publicații media de top, chiar și împotriva rivalilor aparținînd brandurilor premium. Modelul Ceed a câștigat bronzul în competiția „Mașina anului 2019”, situându-se foarte aproape în urma modelelor Jaguar I-Pace și Renault Alpine A110.

Vânzările celei de a treia generații a compactei s-au dublat în acest an în Europa (Ianuarie-octombrie 2019: 92.050 unități vândute; anul anterior: 49.868 unități vândute) și în Germania (ianuarie-octombrie 2019: 18.003 unități; anul anterior: 8.991 unități).

Kia XCeed: un crossover ce combină stilul practic al unui SUV cu manevrabilitatea unui hatchback
Kia XCeed este noul CUV urban (crossover utility vehicle) al Kia Motors, un automobil care combină stilul practic al unui SUV compact cu pachetul de funcționalități și manevrabilitatea sportivă a unui hatchback. Modelul XCeed oferă o serie de funcționalități avansate pentru siguranță, conectivitate și infotainment, fiind astfel unul dintre automobilele cele mai avansate din punct de vedere tehnologic din clasa sa.

Modelul este disponibil cu o gamă de cinci motoare turbo foarte eficiente (benzină și diesel) și o versiune plug-in hybrid ce va completa gama la începutul anului 2020. Sunt disponibile trei motoare turbo cu injecție directă pe benzină (T-GDi): motorul în trei cilindri, de 1.0 litri, motorul turbo în patru cilindri T-GDi și motorul T-GDi high power de 1.6 litri regăsit pe modelul Ceed GT și ProCeed GT. Kia XCeed este disponibil de asemenea cu două propulsoare Smartstream - cele mai curate motoare diesel produse de Kia și cele mai eficiente din gamă. Motorul Smarstream de 1.6 litri este oferit în variantele de putere de 115 CP și 136 CP.



Dotările opționale includ un sistem de navigație de 10.25 inch, un bord complet digital, un sistem audio premium, scaun pentru șofer cu ventilare, haion care se deschide cu ajutorul senzorilor, sistemul de asistare la păstrarea benzii de circulați și sistemul de asistare la parcare.

Fiecare model va beneficia de garanția unică a companiei, oferită standard, de 7 ani, 150.000 kilometri, dar și de actualizarea hărților timp de 7 ani pentru modelele echipate cu sistemul de navigație Kia.*

Premiul „Volanul de aur” - o competiție foarte apreciată
Premiul „Volanul de aur” (Das Goldene Lenkrad) a fost acordat în fiecare an începând din 1976 celor mai bune modele de mașini noi lansate într-o perioadă de 12 luni. Concursul include premiile editoriale „Cea mai bună mașină” și premiul special „Cea mai bună inovație”. Juriul de evaluare a automobilelor a fost compactat pentru a fi format exclusiv din experți auto. Cititorii publicațiilor Auto Bild și Bild am Sonntag selectează cele trei finaliste în fiecare din cele șapte clase auto (auto mici, auto compacte, auto de clasă mijlocie și de lux, SUV-uri mici, SUV-uri de clasă medie, SUV-uri de clasă mare, mașini sport), care sunt testate de către juriul din centrul DEKRA Lausitzring.

Notă:
*În concordanță cu garanția producătorului și termenii și condițiile de actualizare a hărților Kia


 

Despre Kia Romauto
Kia Romauto (www.kia.ro) este distribuitorul oficial al autovehiculelor produse de Kia Motors Corporation în România, din anul 2004. Activitatea sa este concentrată pe vânzarea, prin intermediul rețelei naționale de dealeri, a autoturismelor, pieselor și accesoriilor originale Kia. Compania distribuie în Romania direct și prin intermediul rețelei de dealeri, toată gama de autoturisme Kia.


Despre Kia Motors Europe
Kia Motors Europe este divizia de vânzări, marketing și service a Kia Motors Corporation. Având sediul central în Frankfurt, Germania, acoperă 30 de piețe de comercializare din Europa.

Despre Kia Motors Corporation
Kia Motors Corporation (www.kia.com) - un producător auto de clasă mondială a fost fondată în 1944 fiind cel mai vechi producător de vehicule cu motor din Coreea. Cele peste 3 milioane de autoturisme Kia sunt produse anual în 14 fabrici de producție și asamblare din cinci țări și sunt comercializate printr-o rețea de distribuitori și dealeri ce acoperă aproximativ 190 de țări. Astăzi, Kia are peste 52,000 de angajați la nivel mondial și venituri anuale de peste 49 miliarde USD. Este sponsorul principal al turneului de tenis Australian Open și partenerul auto oficial al FIFA - organismul de conducere al FIFA World Cup™ și UEFA Europa League, cea mai mare competiție a cluburilor profesioniste de fotbal din lume și partener principal al League of Legends European Championship 2019. Sloganul brand-ului Kia Motors Corporation - "The Power to Surprise” (Puterea de a surprinde) - reprezintă angajamentul global al companiei de a surprinde prin experiențe incitante ce depășesc orice așteptare.


Pentru mai multe informații despre Kia Motors și produsele noastre, vă rugăm să vizitați Centrul nostru media global, disponibil la www.kianewscenter.com.