Mergi la continut
VALBERTO SERVICE

Kia Motors îl numește pe Jochen Paesen în funcția de vice-președinte al Grupului de Design Interior


- Jochen Paesen va superviza designul interior al viitoarelor automobile Kia, inclusiv al celor electrice

(SEUL) 27 martie 2020 - Kia Motors Corporation l-a numit pe Jochen Paesen în funcția de vice-președinte al Grupului de Design Interior. Preluând noul său post în luna martie, dl. Paesen va avea biroul la Centrul de Design Kia din Namyang, Coreea de Sud și I se va subordona direct lui Karim Habib, vice-președinte senior și șeful Centrului de Design Kia.



Dl. Paesen va superviza dezvoltarea designul interior al viitoarelor modele ale brandului. În special, prezența sa va consolida competențele brandului în designul interior pentru o serie de automobile electrice și electrificate. Numirea sa face parte din eforturile mai largi ale companiei de a valorifica oportunitățile oferite de electrificare.

Odată cu instalarea sa în noua funcție, dl. Paesen vine cu o experiență de aproape doua decenii, el conducând proiecte majore de design în rândul brand-urilor auto de volum, premium și start-up. Cea mai recentă funcție a sa a fost de Senior Design Director în cadrul departamentului Design Interior al brandului NIO, unde a condus echipele de design globale din Munchen, Germania și a realizat identitatea de design interior pentru marcă înainte de lasarea sa pe piață. Înainte, a petrecut o mare parte a carierei sale în cadrul BMW Group, unde a fost desemnat pentru a realiza designul conceptului BMW Vision Efficient Dynamics 2009 și al modelului BMW i8 Roadster. De asemenea, el a lucrat alături de Karim Habib la o serie de proiecte de design în primele etape ale carierei sale.

„Este o mare onoare să fiu parte a echipei globale de design Kia într-o perioadă de schimbări extraordinare în industria auto”, a declarat Paesen. „Aștept cu nerăbdare să contribui la planurile ambițioase pentru viitor ale brandului Kia, cu produse captivante și inovatoare, care îi vor consolida poziția pe piață. Kia are o echipă de design și dezvoltare foarte talentată și abia aștept să combin eforturile noastre de consolidare a brandului în continuare și să deschidem o nouă direcție plină de inovație și proiecte de design de top.”

"Jochen nu este doar un designer talentat, cu un palmares extraordinar, dar are și o înțelegere profundă a sinergiei dintre brand și design", a declarant Karim Habib. „Într-un moment în care Kia și-a anunțat strategia **’Plan S’ pentru abordarea mediului în continuă schimbare din lumea auto, Jochen va contribui la consolidarea echipa noastre de design și ne va ajuta să creăm oportunități mari pentru companie. Aștept cu nerăbdare să-l primesc în echipa noastră de design tânără și creativă din Coreea de Sud.”

Centrul de design din Namyang, Coreea de Sud este inima rețelei globale de design Kia. Supervizând toate aspectele designului de brand, de la conceptualizare și modelare până la dezvoltarea și designul culorilor și materialelor, centrele de design lucrează îndeaproape cu centrele regionale de design ale companiei din China, Europa și SUA.

Momentele importante ale carierei lui Jochen Paesen
2016~2019: (Senior) / Design Director Interior Design, NIO
2014~2015: Șeful departamentului Interior Design, BMW i
2012~2014: Project Leader Interior Design, BMW Group
2010~2012: Creative Director Interior Design, BMW Group
2006~2010: Interior Designer, BMW Group
2002~2006: Interior Designer, Volkswagen AG

**’Plan S’: Strategia Kia pe termen mediu și lung, menită să stabilească progresiv o poziție de lider în viitoarea industrie auto, care cuprinde servicii de mobilitate și electrificarea, conectivitatea și autonomia automobilelor.


 

Despre Kia Romauto
Kia Romauto (www.kia.ro) este distribuitorul oficial al autovehiculelor produse de Kia Motors Corporation în România, din anul 2004. Activitatea sa este concentrată pe vânzarea, prin intermediul rețelei naționale de dealeri, a autoturismelor, pieselor și accesoriilor originale Kia. Compania distribuie în Romania direct și prin intermediul rețelei de dealeri, toată gama de autoturisme Kia.


Despre Kia Motors Europe
Kia Motors Europe este divizia de vânzări, marketing și service a Kia Motors Corporation. Având sediul central în Frankfurt, Germania, acoperă 30 de piețe de comercializare din Europa.

Despre Kia Motors Corporation
Kia Motors Corporation (www.kia.com) - un producător auto de clasă mondială a fost fondată în 1944 fiind cel mai vechi producător de vehicule cu motor din Coreea. Cele peste 3 milioane de autoturisme Kia sunt produse anual în 14 fabrici de producție și asamblare din cinci țări și sunt comercializate printr-o rețea de distribuitori și dealeri ce acoperă aproximativ 190 de țări. Astăzi, Kia are peste 52,000 de angajați la nivel mondial și venituri anuale de peste 49 miliarde USD. Este sponsorul principal al turneului de tenis Australian Open și partenerul auto oficial al FIFA - organismul de conducere al FIFA World Cup™ și UEFA Europa League, cea mai mare competiție a cluburilor profesioniste de fotbal din lume și partener principal al League of Legends European Championship 2019. Sloganul brand-ului Kia Motors Corporation - "The Power to Surprise” (Puterea de a surprinde) - reprezintă angajamentul global al companiei de a surprinde prin experiențe incitante ce depășesc orice așteptare.


Pentru mai multe informații despre Kia Motors și produsele noastre, vă rugăm să vizitați Centrul nostru media global, disponibil la www.kianewscenter.com.