Mergi la continut
VALBERTO SERVICE

Kia Optima SW- Cum să îți cumperi o mașină rară - VIDEO


Kia Optima, am văzut-o pentru prima dată acum patru ani, pe un trailer. Albă, cu un plafon negru și niște jante uriașe. Mi-a tăiat răsuflarea. Într-o lume în care Passat-ul de pe atunci era destul de boring, Insignia deja îmbătrânită și de-o seamă cu Mondeo. Patru ani mai târziu am prins-o la test, într-o variantă break. Ceea ce-o face și mai rarisimă. Cu un motor pe benzină, de doi litri turbo. Acum e atât de rară că eu cred că e singura din țară înmatriculată în combinația asta.

Cum se simte Kia Optima? Neașteptat de bună. Nu are defecte vizibile, enervante. Se conduce corect din toate punctele de vedere, e dinamică și confortabilă. Cutia schimbă ok, și-n afară de direcție, cu care e mult prea asistată pentru gustul meu, nu am ce să-i reproșez. Am început chiar să apreciez și desenul plictisitor al planșei de bord. E foarte ergonomic interiorul. Ah, și-n varianta cu trapă panoramică ating cu câteva fire de păr plafonul. Am 185 de cm.

După 900 de kilometri, nu mi se pare cu nimic mai prejos decât Passat, Mondeo, Insignia sau Talisman. Are tehnologie și un design cu care poate defila mândră pe drumurile patriei. Și aș alege-o oricând în detrimentul unui SUV. Ba chiar mi se pare că mașina asta te face mai bărbat de cât ești, iar eu am simțit asta chiar și cu fizicul meu de invidiat.

Preț? Kia Optima SW pleacă de la 25.000 de Euro, cu motorul de 2.0 litri, aspirat. Pentru aproape o mie de euro în plus ți-o poți lua cu o cutie automată, cu șase trepte și echiparea Classic, și vine cu ceva dotări standard interesante. Varianta testată de noi, adică GT Line, ajunge pe la vreo 38.000 de Euro, cu tot ce poți pune pe ea. Eu zic că te poți opri liniștit și la o variantă Comfort, diesel și cu o cutie automată cu dublu-ambreiaj, care este vreo 28.000 de Euro. De vreo o mie de euro aș mai pune scaune ventilate și încălzire în volan și-n bancheta din spate. De restul benzină pentru un tur prin România. Mașina asta se simte mult mai bine la drum lung decât în oraș.

Te las acum cu testul nostru.